Leucemia cronica mieloida (CML)

08/05/2013 Published in Articole

Leucemia reprezinta cancerul celulelor sangelui sau al maduvei osoase. Maduva osoasa este locul de formare al celulelor din sange.

Cand sunteti sanatos, maduva osoasa produce celulele albe (leucocitele), ce ajuta organismul in lupta impotriva infectiilor, celulele rosii (eritrocitele), care asigura transportul oxigenului in corp si trombocitele, care ajuta la coagularea sangelui.

Cand aveti leucemie, maduva osoasa incepe sa produca mult mai multe celule albe anormale. Ele nu functioneaza ca restul leucocitelor sanatoase deoarece au o crestere mult mai rapida, ce nu este oprita o data atins pragul de maturitate cum se intampla de obicei la cele normale. De asemenea, inlocuiesc leucocitele normale fara a indeplini functiile acestora, putand determina aparitia unor probleme grave precum: anemie, sangerari si infectii ce pot afecta sangele, maduva osoasa si sistemul limfoid.

Principalele tipuri de leucemie sunt:

  • Leucemia acuta limfoida (ALL);
  • Leucemia acuta mieloida (AML)
  • Leucemia cronica limfoida (CLL)
  • Leucemia cronica mieloida (CML)

Leucemia cronica mieloida (CML) este o forma rara de cancer ce afecteaza maduva osoasa. Persoanele cu CML prezinta un cromozom anormal numit cromozomul Philadelphia ce are la origine o translocare de material genetic intre cromozomul 9 si 22, conducand la o scurtare a bratului lung a cromozomului 22. Cromozomul Philadelphia astfel format detine o noua gena numita bcr-abl. Gena bcr-abl determina formarea unei proteine anormale, numita tirozin kinaza, ce declanseaza crearea celulelor albe anormale prezente in CML.

CML are mai multe faze, prima fiind reprezentata de faza cronica in care prezenta simptomelor este aproape nula, pacientii fiind diagnosticati in urma unor teste de sange de rutina. In aceasta faza, numarul celulelor albe anormale este inca mic, astfel incat organismul este capabil sa lupte impotriva infectiei, de aceea CML trebuie tratata cat mai repede inainte de a trece in faza urmatoare. In faza accelerata, puteti dezvolta simptome cum ar fi oboseala, scadere in greutate, dificultate respiratorie, febra, simptome ce indica o crestere a numarului ce leucocite. Persoanele din aceasta faza au sanse mai mici de remisiune. Ultima faza este faza blastica numita si criza blastica, fiind cea mai severa, in care leucocitele sunt foarte crescute si numarul eritrocitelor si trombocitelor este scazut. Predispozitia la infectii, anemie sau sangerari necontrolate creste.

Tratamentul fazei cronice a CML poate fi unul tintit cu inhibitori ai tirozin kinazei (TKIs) cum ar fi Imatinibul. Ei omoara celulele specifice CML prin blocarea proteinei produsa de catre gena bcr-abl. Efectele secundare includ iritatii si edeme la nivelul pielii, ameteli, crampe musculare si diaree. Daca tratamentul cu TKIs nu da rezultate, se poate face transplant cu celule stem dupa o doza crescuta de chimioterapie. In acest moment, transplantul cu celule stem reprezinta singurul mod de vindecare a leucemiei cornice mieloide. Exista si alte optiuni de tratament ce includ: chimioterapie, terapie biologica (interferon).

Monitorizarea tratamentului CML se realizeaza prin vizite regulate la doctor si recunoasterea efectelor secundare. Testele pentru CML includ: hemograma completa si teste pentru maduva osoasa pentru masurarea numarului eritrocitelor, leucocitelor si trombocitelor, testul FISH pentru numararea celulelor ce contin cromozomul Philadelphia.

Din pacate, CML poate sa reapara chiar daca a fost tratata cu success. Cele mai frecvente semne ale recaderii sunt: oboseala, oboseala cronica, pierderea in greutate, febra, transpiratii nocturne, dureri osoase, cresterea sau aparitia unei dureri in partea stanga a abdomenului (indicand cresterea in dimensiune a splinei) si senzatia de saturatie a stomacului.

Motivele pentru care tratamentul nu functioneaza sau nu isi mai face efectul sunt:

  • Mutatia celulelor canceroase;
  • Medicatia nu ajunge suficient in circulatia sangelui.
  • Pentru programari sau alte informatii referitoare la tratamentul leucemiei cornice mieloide sau transplantului de celule stem, va rugam sa ne contactati.

Sursa articolului: www.webmd.com

Sursa imaginii: www.commons.wikimedia.org


TOP